RecallHealing

Modul Vindecare Transgenerațională

Un spațiu sigur pentru a desface nodurile invizibile ale arborelui tău genealogic.

REZUMAT
La ce să te aștepți

1. Introducere: Cum funcționează mintea și corpul în fața conflictului

2. Cum se transformă un conflict psihologic într-un conflict biologic

3. Credințele noastre și impactul lor

4. Modul de funcționare al creierului automat

5. Programul / Proiectul – perioada intrauterină

6. Transgeneraționalul: memoria ancestrală

7. Somatizare și disociere ca mecanism de protecție

8. Aplicare practică: Linia vieții (cu evenimente marcante), Atomul social, Genograma (3 generații: nașteri, decese, căsătorii, profesii), Genosociograma (extinsă pe 5-7 generații, contexte istorice, războaie etc.), Analiza viselor - Jurnal de vise, Exerciții de verbalizare, simbolizare și încheiere a ciclurilor.

7. Somatizare și disociere ca mecanism de protecție

În mijlocul unei furtuni emoționale copleșitoare — un abuz, o pierdere, o durere pe care mintea rațională nu o poate suporta — apar doi tovarăși neașteptați: somatizarea și disocierea. Sunt răspunsuri care pornesc dintr-un loc primitiv, profund înrădăcinat în subconștientul nostru, și ne protejează, exact așa cum făcea o mantie ce ne acoperă în fața frigului abrupt.

Disocierea – refugiul minții

Imaginează-ți un copil martor la violență în casă sau la propria neputință: mintea spune “nu pot tolera acest moment”, iar corpul face un salt în altă lume. În acele clipe, el iese din sine, nu simte durerea — și totuși, devine mai vulnerabil. Acesta este trăsătură a disocierii. În cazuri de traume majore sau repetate, cum e abuzul în copilărie, disocierea devine automatism, o poartă spre deconectare totală — pierderea coeziunii dintre conștiință, memorie, identitate, emoții și corp.

O adolescentă abuzată ar putea descrie experiențe de depersonalizare sau derealizare — senzații ale faptului că nu este în corpul ei, că lumea e falsă. Și chiar dacă mintea conștientă știe că detta e real, emoțiile rămân cu alte intenții:

“Știu logic că nu eu sunt de vină, dar simt că ea am fost eu”.

Somatizarea – vorbirea corpului

În cazul somatizării, durerea nu dispare — ea se mută în corp. O durere inexplicabilă de cap, o criză digestivă, un disconfort ce refuză orice diagnostic medical. Este felul corpului de a spune că mintea nu a putut procesa ceea ce s-a întâmplat. Acest “limbaj al organelor” apare atunci când emoția este prea dureroasă pentru a fi exprimată: e reprimată și convertită în simptom fizic .

Într-un caz, o femeie abuzată a făcut frecvent crize de migrenă și dureri musculare — până când, sub supraveghere terapeutică, a început să „vorbească” despre ceea ce i-a fost interzis. Negarea corpului a cedat — și durerea a slăbit treptat.

Povestea lui Ana

Ana creștea într-o casă unde tăcerea era impunătoare, iar ochii mamei rătăceau către gol. După o ceartă gravă, s-a trezit în pat cu palpitații și frisoane — fără cauză evidentă. A fost dusă la medic, investigațiile au fost negative. În terapie, a aflat că în acea zi, mama ei retrăia un abandon similar în copilărie. Ana a simțit “cât de trista e mama” în loc să regimite emoția — a somatizat. În corpul ei au apărut simptome care o apărau de intensitatea emoției.

Mecanisme sigure, dar… cu preț

Atât disocierea, cât și somatizarea sunt strategii de supraviețuire, utile în momentul crizei — o modalitate de a nu ne pierde complet rațiunea sau de a evita un șoc emoțional intens . Însă, dacă devin răspunsuri automate, devin plase de siguranță rigide ce pot ține o viață întreagă — afectând relațiile, sănătatea fizică, capacitatea de a simți și de a fi prezent. Pacienții cu tulburări de tip PTSD sever și disociere prezintă adesea durere cronică, probleme autoimune, anxietate persistentă .

Protecție sau barieră?

Disocierea isolază experiența dureroasă, dar și nevoia de relaționare. Somatizarea ne păcălește corpul să devină manifestarea durerii, dar evită conștiința emoției. Ambele pot împiedica vindecarea.

Spre integrare

Scopul nu este să judecăm aceste mecanisme ca fiind greșite, ci să le recunoaștem ca mesaje. Ele ne spun că o rană nu a fost auzită, că un sentiment de neputință nu a fost procesat, că o durere din trecut a cerut spațiu de exprimare.

Putem încet să retragem mantia disocierii — cu siguranță și grijă — să reapropiem corpul de minte și emoție. Durerea somatică ne indică locul în care cuvintele nu au ajuns. Acolo putem începe să povestim, să îngrijim și să vindecăm.